miercuri, 24 noiembrie 2010

Lectii de limba portugheza cu profesor online la PAPI Bania


Parteneriatele realizate in cadrul programului Economia Bazata pe Cunoastere incep sa dea roade. Comuna Bania din Valea Almajului - o zona foarte frumoasa dar si destul de izolata din judetul Caras Severin, a incheiat pe parcursul acestui an un parteneriat cu Fundatia Student Plus din Timisoara. Printre activitatile agreate au fost si derularea de cursuri de limbi straine si iata ca a venit si momentul realizarii acestora.

In luna decembrie a acestui an, mai multe persoane din localitate vor pleca la munca in Portugalia, cu contracte in agricultura sezoniera. Noi, personalul de la PAPI ne-am gandit ca ar fi de ajutor ca cei care pleaca sa se familiarizeze putin cu aceasta limba inainte de a ajunge acolo. Este drept, o parte au mai fost deja, dar au invatat "din mers" si oricand este loc de mai bine. Fundatia Student Plus ne-a pus in legatura cu Marcelo Garcia, vorbitor nativ al limbii portugheze care este nascut in Brazilia si locuieste acum in Timisoara. Saptamana trecuta am avut prima intalnire online folosind programul Skype - ca sa ne cunoastem si sa pregatim cursul. Luni, 8 noiembrie am organizat prima intalnire virtuala intre Marcelo si cursanti iar miercuri 10 noiembrie a avut loc si prima ora.

Marius Susara, administrator IT al Retelei Electronice Locale a fost ca de obicei responsabil cu partea tehnica. "Am avut probleme cu camera web din dotare - se pare ca este defecta, dar ne-am descurcat cu un laptop si conexiunea prin Skype a decurs fara probleme".

Inainte de inceperea cursului profesorul ne-a trimis materiale pe care noi le-am scos la imprimanta si le-am pregatit pentru cursanti.

Marcelo Garcia, profesorul nostru de limba portugheza ne-a spus ca pentru a fi atractiv, e foarte important ca acest curs sa contina aspecte foarte practice ale vietii de zi cu zi. "Pe adulti nu ii inveti o limba straina asa cum am vazut ca se face unori la scoala in Romania invatandu-i cuvinte ca si tabla sau creta. Adultii sunt interesati sa invete lucruri concrete, de care se lovesc in activitatea de zi cu zi. Din acest motiv vom incepe cursul prin completarea acestor fise de date care seamna destul de mult cu partea birocratica de care ei se vor lovi in primele zile. Daca ei stiu sa completeze singuri astfel de fise, fara sa depinda de altcineva si increderea in fortele proprii este mai mare si nu vor putea fi pacaliti de persoane rau-intentionate pe care le-ar putea intalni. Si eu sunt strain in Romania si am cunoscut aceste lucruri personal"

Cursantii - 9 la numar, au fost foarte incantati. "Eu am mai fost la lucru in Portugalia si sunt cat de cat familiar cu limba, din auzite. Dar nu sunt niciodata sigur cu se citesc cuvintele scrise, pentru ca nu am facut niciodata un curs. Marcelo ne-a pus pe fiecare sa citim si ne-a corectat si mi-a placut foarte mult, acum sunt sigur ca stiu sa citesc corect pentru ca pronuntia in portugheza e destul de dificila pentru noi romanii, chiar daca e o limba latina nu sunt exact aceleasi sunete" - ne-a spus la finalul cursului Pavel Albu.

Iulian Bacila si Petru Lopatita nu au mai fost niciodata in Portugalia si pentru ei a fost o experienta total noua. "Cred ca e mare lucru sa stii sa legi doua vorbe inainte de a ajunge acolo. Mi-a placut ca am inceput cu lucruri simple si abia astept sa continuam" - ne-a spus Iulian.

Pana la plecarea in Portugalia sunt prevazute 10 intalniri online cu Marcelo care sunt oferite gratuit de catre Fundatia Student Plus.